Mănăstirea Pripiceni-Curchi

Pe moșia satului Pripiceni-Curchi se află în prezent o mănăstire de maici a cărei începuturi le regăsim în secolul al XIX-lea. În anul 1808 căpitanul de grăniceri din ținutul Sorocii, Teodor Sabău, cumpără o parte din pămîntul boierului Dumitrache Clemente și o face danie mănăstirii Curchi din ținutul Orhei, una din cele mai bogate mănăstiri la acea dată în teritoriul dintre Nistru și Prut. Donatorii, Teodor Sabău și soția sa, se călugăresc sub numele de Filaret și Magnisia. Filaret se stabilește la mănăstirea Curchi, iar  Magnisia – la mănăstirea Tabăra. Ei cumpără și dăruiesc mănăstirii Curchi circa 800 desetine de pămînt în hotarele satului Pripiceni. O parte din pămînt a fost sădită cu pădure, care și pînă astăzi poartă numele de  Pădurea Călugărilor, restul terenurilor era folosit în scopuri agricole, lucrat de călugării și frații veniți de la Curchi.

În anul 1817, în partea de sud a moșiei se construiesc cîteva chilii și un schit de lemn în care călugării rămîn a locui permanent. În 1903, în vecinătatea Schitului este pusă temelia Bisericii de piatră cu hramul „Sf. Mare Mucenic Dimitrie”, ctitorită de mănăstirea Curchi. Din 1920 Schitul devine oficial independent.

În 1959 lăcașul a fost închis, călugării transferați la mănăstirea Căpriana, iar averea mănăstirii confiscată:  80 ha pămînt arabil, 25 ha pădure, o moară și o oloiniță. Pînă în anul 1961 edificiile mănăstirii au fost gestionate de gospodăria colectivă din localitate, pentru ca mai tîrziu aici să fie deschis un spital pentru tratarea tuberculozei, care a funcționat pînă în 1993. Chiar în altarul bisericii Adormirea Maicii Domnului a fost amplasată bucătăria cantinei spitalului.  În anul 1994 edificiile mănăstirești au fost retrocedate credincioșilor. În  1997 se transformă în Schit de Maici. În anul 2000, a fost sfințită Biserica de vară cu hramul „Sfintei Treimi”, iar în anul 2001 Schitul de la Pripceni-Curchi a căpătat statutul de Mănăstire.